Cultivarea rosiilor

Cum sa obtii rasadurile tale de rosii in doar 5 pasi simpli
March 29, 2017
5 Idei utile pentru reciclarea zatului de cafea in gradina
April 6, 2017

Sunt vesele, sunt dulci si reprezinta un izvor de sanatate. Rosiile reprezinta una dintre marile binefaceri ale naturii, numarandu-se printre cele mai consumate alimente din lume. Fie ca locuiesti la bloc si ai un balcon in care poti planta in ghivece sau jardiniere, fie ai o curte oricat de mica, rosiile reprezinta o optiune relativ usor de cultivat. Poti sa cumperi rasadurile sau poti sa ti le pregatesti chiar tu. In acest articol vei afla cum sa plantezi rasadurile si sa ingrijesti plantele. Pentru a asigura necesarul de consum pentru fiecare membru al familiei este suficient sa cresti doua plante/persoana.

 

Citeste despre cum poti sa obtii si sa cresti propriile rasaduri de rosii in articolul Cum sa obtii rasadurile tale in doar 5 pasi simpli.

 

Plantarea rasadurilor                                                       

Rasadurile se planteaza in gradina sau in ghivece/jardiniere mari cand inaltimea rasadurilor este de 20-30 cm. Important este ca radacina sa fie bine dezvoltata. Plantarea se face cand a trecut pericolul brumei, la 2-3 saptamani de la ultimul inghet. Calendaristic, momentul optim pentru plantarea in gradina este sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii mai, in functie de zona si an. De asemenea trebuie tinut cont si de tipul de productie dorit: timpuriu, mediu sau tarziu. Tomatele cresc cel mai bine la temperaturi cuprinse intre 18-30°C. De asemenea, locul in care vor fi plantate rasadurile trebuie sa beneficieze de lumina soarelui cel putin 7 ore pe zi.

Trebuie sa ai in vedere ca rasadurile se planteaza pe un teren bine sapat si maruntit. Plantarea se face in cuiburi, la o distanta de 70-80 cm intre randuri si 30-40 cm intre plantele de pe acelasi rand.

Daca doresti sa plantezi in ghivece sau jardiniere, este suficient sa le umpli cu pamant de flori. Pamantul poti sa ti-l procuri de la magazine de specialitate (de gradinarit sau bricolaj), dar poti sa il iei si din padure.

Rasadurile se scot cu pamantul din vasul in care au fost. Iti recomand ca aceasta operatiune sa o efectuezi dupa o zi de la ultima udare, pentru ca pamantul sa fie usor uscat. Astfel, la inclinarea vasului, pamantul va iesi usor si intr-un mod compact din acesta.

Pastreaza o rezerva de rasaduri pentru eventualitate in care o sa ai unele care se vor usuca.

Indeparteaza primele cateva frunze (3-4 – depinde cat de mare e rasadul) de la baza tulpinii. In acest mod, planta se va dezvolta mai repede.

Cu ajutorul unui plantator (sau a unei lopatele de gradina) fa o adancitura in pamant, suficient de mare si larga astfel incat rasadul sa intre fara a fi fortat. Introdu rasadul in sol astfel incat jumatate din lungimea acestuia sa fie acoperit. La rosii se obisnuieste sa “ïngenunchezi” tulpina: practic, tulpina se curbeaza usor, de-a lungul gropii de plantare. Rosiile formeza radacini pe tulpina ingropata si in acest fel se asigura o foarte buna irigare a plantei. Uda groapa din abundenta (operatia se numeste mocirlire).

Deoarece pe masura ce planta va creste va avea nevoie de sustinere, introdu langa ea si un tutore sau un bat drept si rezistent, in pozitie verticala. Atentie sa nu ranesti radacina!

Pamantul trebuie sa ajunga la primul set de frunze. Taseaza in jurul rasadului ca sa faca masa cu solul. Dupa plantare uda rasadul din abundenta.

 

Copilirea rosiilor

Pentru a asigura o productivitate cat mai ridicata, rosiile necesita copilire. Aceasta operatie consta in inlaturarea lastarilor tineri ce cresc la baza tulpinii sau la baza frunzelor principale. Copilirea o poti executa cu ajutorul unei foarfeci de gradina sau direct prin rupere, cand lastarii nedoriti (lacomi sau copili) au maxim 5 cm. Cu cat sunt mai tineri cu atat cicatrizarea e mai rapida, iar din acest motiv operatia de copilire se realizeaza in saptamanal. Pentru a evita infectarea ranilor plantei provocate de copilire este bine ca foarfeca folosita sa fie dezinfectata inainte de folosire (de ex cu alcool). Este indicat ca operatia de copilire sa se faca dimineata foarte devreme, pentru a permite cicatrizarea pe parcursul zilei.  De asemenea poti dezinfecta “rana” plantei cu pudra de cenusa sau carbune pisat. Indepartarea lastarilor lacomi (care sunt ramuri cu frunze viguroase, dar lipsite de inflorescente) contribuie la imbunatatirea marimii fructelor.

 

Palisarea rosiilor (legarea)

Asa cum am spus in sectiunea anterioara – „Plantarea rasadurilor”, este recomandat ca la plantare sa se infiga in sol, langa radacina plantei, si un tutore (arac) care va avea rol de sustinere. Pe masura ce planta creste, leaga tulpina de tutore cu sfoara. Tulpina trebuie sa fie prinsa sub buchete, adica sub lastarii cu fructe. Legatura nu trebuie sa fie nici prea stransa, pentru a nu rani tulpina si pentru a-i da libertate sa se ingroase, dar nici prea larga. Legarea se face periodic, pe masura ce planta creste.

 

Udarea rosiilor

Rosiile au nevoie de multa apa pentru a creste si a dezvolta fructe. Se estimeaza ca fiecare planta are nevoie minim 5 litri de apa, saptamanal. In cazul in care planta nu are suficienta apa, isi va pierde florile sau chiar fructele. De aceea trebuie sa suplinesti prin irigare lipsa de apa din precipitatii. Atunci cand irigi rosiile, pamantul trebuie sa fie imbibat cu apa, pentru a asigura o dezvoltare puternica a radacinilor.

 

Fertilizarea rosiilor

Iti recomand sa folosesti ingrasaminte organice (pregatite de tine sau cumparate) pentru imbunatatirea calitatii solului si asigurarea unei cresteri sanatoase a plantelor.

Pentru ca solul din gradina mea este mai degraba argilos, primavara, cand incep pregatirea solului, fac o fertilizare generala cu TERRAFERTIL, un ingrasamant 100% natural, mineral-organic, neavand in compozitia sa nici un fel de conservant. Este un produs obtinut in urma prelucrarii la temperaturi inalte a composturilor animaliere. Materiile prime folosite sunt 100% de origine animala neavand in compozitie nici un ingredient vegetal evitand astfel aparitiei semintelor de buruieni.

De asemenea, la plantare mai aplic si un alt ingrasamant organic cum este ORGEVIT. La plantare ORGEVIT se aplica ingropat in santuri pe lungimea liniei de plantare, la 5-10 cm adancime. In comparatie cu ingrasamintele chimice ingrasamintele organice nu distrug solul, ci dimpotriva activeaza viata bacteriilor din sol asigurand in asa fel formarea humusului si restabilirea fertilitatii solurilor afectate. In acest fel hrana plantelor este naturala, completa, sanatoasa, biodegradabila si nu depaseste nevoile acestora.

Sigur, exista si variante lichide pentru administrarea ingrasamintelor, atat naturale cat si chimice. Noi iti recomandam pe cele naturale, care sunt mai prietenoase cu natura. Pentru informatii suplimentare pe acest subiect, te rog sa consulti zona de resurse.

 

Protejarea rosiilor impotriva bolilor si daunatorilor

Exista o multime de metode naturale de lupta impotriva bolilor si daunatorilor la plante. Spre deosebire de cele chimice, acestea au durata limitata – pana la prima ploaie sau stropire prin aspersie. Cel mai bine este sa folosesti seminte din soiuri rezistente la boli. In acest fel, micsorezi numarul de interventii necesare pentru combaterea bolilor.

Pentru informatii detaliate te rog sa accesezi zona de resurse, iar mai jos iti dau o schema care se poate aplica cu succes la tomate:

– in ziua anterioara plantarii, imbogateste solul cu un ingrasamant lichid din urzica (vezi in zona de resurse cum se prepara)

– pentru un efect profilactic stropeste cu o fiertura de coada calului (proaspata sau uscata), in diminetile insorite, dimineata devreme. Repeta operatia incepand de la inceputul primaverii, la interval de 14 zile sau mai des, dupa ploaie, pentru a lupta impotriva manei;

– imbunatateste rezistenta plantelor stropindu-le cu o solutie de ceapa si usturoi. Aparitia infectiilor fungice poate fi prevenita plantand si usturoi, printre tomate sau la capatul randului.

– tot timpul ai grija sa rupi frunzele din partea de jos a plantei. Lasa cat mai putine frunze.

– ai grija sa nu existe vegetatie umeda, in putrefactie, in jurul tomatei. Presara rumegus, ace de molid sau nisip in jurul plantei. Melcilor le place umezeala si in acest fel, te asiguri ca nu vor sta pe langa tomatele tale.

– partile infestate ale plantei trebuie taiate constant si distruse.

– pune capcane pentru melci: cea mai simpla poate fi confectionata dintr-o cutie de bere de aluminiu, ingropata la nivelul solului, cu capacul liber si in care ai lasat bere cam o treime din volum. Melcii sunt atrasi de mirosul dulceag, vor cadea in cutie si nu vor mai putea iesi. Goleste si reincarca periodic cutia;

– langa si mai ales printre tomate pune si :telina, patrunjel, coltunasi, varza sau spanac. Evita sa pui rosiile langa cartofi, mazare sau fenicul!

Pentru mai multe metode BIO de prevenire si combatere a bolilor si daunatorilor, te rog sa consulti materialul din zona de resurse.

 

Recoltarea rosiilor

Cele mai gustoase rosii sunt cele care se coc pe rug. Asta inseamna ca momentul potrivit pentru recoltare este atunci cand au o culoare uniforma, iar textura este intre moale si tare (exact inainte sa inceapa sa se inmoaie). Soiurile de rosii mari se culeg imediat ce se inrosesc deoarece, avand o greutate mare, risca sa cada.

Culege-le manual si individual, in functie de gradul de maturitate a fructelor. Foloseste o foarfeca pentru a taia codita fructului, nu o smulge. Verifica zilnic daca s-au copt si alte fructe, pentru a te asigura ca au gustul si fermitatea dorite. Depozitarea rosiilor se poate face in cutii de carton, la temperatura camerei.

Toamna, cand temperatura scade, iar plantele incep sa dea semneze de uscare, aduna rosiile mature care au trecut de la culoarea verde spre portocaliu, inveleste-le in hartie individual si depoziteaza-le intr-un spatiu cu temperatura de 12-15°C. In acest mod le vei putea pastra mai mult timp si avea rosii de consum cateva saptamani dupa aceea. Culege si fructele verzi, deoarece pe acestea le poti transforma in muraturi.

Dupa ce ai terminat culegerea ultimelor fructe, scoate plantele din pamant si aduna aracii, pe care ii poti pastra pentru anul urmator. Terenul trebuie sa ramana pregatit pentru urmatoarea primavara, cand vei avea o noua cultura.

 

Nu uita:

– foloseste rasaduri de buna calitate, cu o radacina bine formata si cu tulpina solida

– iriga rosiile, atunci cand ploile nu sunt suficiente

– invecineaza rosiile cu plante cu care vegeteaza in armonie

– dezinfecteaza uneltele inainte de folosire, pentru a evita raspandirea agentilor patogene

– administreaza permanent subtante naturale pentru prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor

– inlatura lastarii lacomi (copili) care secatuiesc de resurse partea roditoare a plantei

– recolteaza rosiile, pe masura ce se coc, in acest fel vei asigura o crestere continua.

 

Daca ti-a placut articolul, te rog sa dai like si share si aboneaza-te pentru a primi articole cel putin la fel de utile si interesante ca acesta.